Să tot fie 5 ani de când m-am apucat de preparat burgeri, pe gustul românilor. Și-am preparat și
am tot preparat, dar mi-am dat seama că nume pentru preparate nu am dat. Dacă pe primul l-
am numit Old Brick, fiind burgerul pe care l-am făcut pentru prima oară în restaurantul cu
același nume, din cartierul Teiul Doamnei, pe al doilea am vrut să-l las moștenire nepoților mei.
Să mă țină minte ori pe unde ar merge și să povestească despre mine și despre tot ceea ce
gătesc eu cu drag, de fiecare dată, pentru ei. Pentru că nu degeaba toți îmi spun că sunt unchiul
lor preferat. Cei care mă vizitează adesea știu de ce.